Gala Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gală a sportului românesc, organizată pentru al şaptelea an consecutiv, va fi difuzată pe 2 aprilie la B1 TV, ȋncepând cu ora 19:00 

Gala Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gala a sportului românesc, organizată de Fundaţia Alexandrion pentru al şaptelea an consecutiv, va fi difuzată pe 2 aprilie, la B1 TV, ȋncepând cu ora 19:00. Gala va fi, de asemenea, transmisă online pe pagina de Facebook a Fundaţiei Alexandrion, in data de 3 aprilie ȋncepând cu ora 19.00 . 

Distincțiile sunt acordate anual de către Fundația Alexandrion în urma consultării cu reprezentanții a peste 20 de redacții sportive din România, dar și a unor instituții publice abilitate. Trofeele și recompensele financiare oferite în cadrul evenimentului sunt dedicate sportivilor care au obținut performanțe deosebite în 2021 și reprezintă singurul demers de acest fel organizat și susținut în totalitate de o entitate privată.

În cadrul galei sunt distinşi cu trofeele ”Speranţa” tinerii sportivi care s-au remarcat prin talentul lor şi care au perspective foarte bune de evoluţie. Fundaţia Alexandrion acordă, de asemenea, premii speciale şi trofeul Alexandrion pentru întreaga carieră.

Câştigătorii trofeelor Alexandrion sunt desemnaţi pe baza performanţelor naţionale şi internaţionale din anul anterior.

Printre câștigătorii edițiilor trecute se numără: Marian Drăgulescu (gimnastică), Anghel Iordănescu (fotbal), Tiberiu Dolniceanu (scrimă), Cristina Stancu (arte marțiale), Andreea Chițu (judo), Horia Tecău (tenis), Elisabeta Samara (tenis de masă), Simona Halep (tenis), Ana-Maria Brânză-Popescu (scrimă), Cristina Neagu (handbal), componentele bărcii 8+1 a României la canotaj – Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Maria Boguș, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Iuliana Popa și Daniela Druncea, Daniela Dodean (tenis de masă), Alexandru Bologa (judo), Componentele echipei feminine de spadă – Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Brânză-Popescu și Loredana Dinu, perechea Horia Tecău/Florin Mergea (tenis), Cătălina Ponor (gimnastică), Albert Saritov (lupte), Oana Manea (handbal), Gianina Beleagă și Ionela Lehaci (canotaj), Loredana Toma (haltere), Alina Vuc (lupte), echipa feminină de canotaj 8+1 a României – Laura Oprea, Mădălina Bereș, Adelina Maria Boguș, Mihaela Petrilă, Viviana Iuliana Bejunariu, Ioana Vrînceanu, Iuliana Popa, Denisa Tilvescu, Daniela Drunceanu, echipa feminină de tenis de masă – Adina Mihaela Diaconu, Elizabeta Samara, Irina Ciobanu, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Cynthia Szocs, Nicolae Onică (haltere), Mirel Rădoi (fotbal), Ianis Hagi (fotbal), Robert Glință (natație), Ovidiu Ionescu (tenis de masă), Mihai Mihuț (lupte), Laura Coman (tir sportiv), Elena Andrieş (haltere), Bianca Pascu (scrimă), Constantin Ştefan (handbal).

Trofeeele Alexandrion „Speranța” au fost acordate în ultimele trei ediții, iar printre câștigătorii acestei categorii se numără: Elena Chiriac (taekwondo), Andra Simion (tenis de câmp), Theo Matican (ciclism paralimpic), Diana Cimpoca (patinaj), Claudiu Borțuneanu (fotbal), Muscalu Nicoleta Angelica și Pavel Antonia Mihaela (sărituri în apă – platformă sincron), Arian Notrețu (natație-sportiv paralimpic), David Popovici (nataţie), Ianis Sămărghițan-Dumitru (judo), Adrian Dorobanţu (fotbal). În edițiile anului 2019 şi 2020 Marius Iovi (militar rănit în Irak și sportiv Invictus), Levente Polgar (maratonist) si Ciprian Anton (tenis ȋn scaun rulant) au câștigat premiul special, iar trofeele pentru excelență în sport pentru întreaga carieră au mers către Mircea Lucescu, Helmut Duckadam si Miodrag Belodedici.

Scroll to top